Evenimente sportive incluzive

R-GO

R-GO – Pe locuri, fiți gata, START! – evenimente sportive incluzive

este un proiect Erasmus+ Sport, care susține promovarea mișcării, a activității fizice și rolul educativ al sportului

R-GO - Inclusive sport events for all

Bun venit pe pagina web a proiectului

”R-GO – Ready, Steady, GO!

În zilele noastre majoritatea copiilor se mișcă tot mai puțin, mai ales după vârsta preșcolară, în ciuda faptului că sportul și activitatea fizică au un efect pozitiv asupra sănătății corpului. Uniunea Europeană susține introducerea unor programe cuprinzătoare privind sportul și mișcarea, astfel încât importanța creșterii nivelului activității fizice regulate în rândul copiilor și a adolescenților să fie conștientizată de populație la nivel local, regional, național și internațional. Sportul învață copiii și tinerii să-și dezvolte o atitudine de acceptare, empatie, toleranță, cooperare, promovează dobândirea de abilități și calități care pot ajuta socializarea, performanța școlară și integrarea tinerilor defavorizați în lumea muncii și în societate.

Pentru mai multe informații, trimiteți un mesaj coordonatorului proiectului: office@dgaspchr.ro 

Acest proiect Erasmus+, care în prezent se află sub aripa programului Erasmus +, sprijină activitatea sportivă a copiilor și a tinerilor dezavantajați prin educație pentru sănătate în vederea acceptării diferențelor dintre oameni, a toleranței, a gestionării conflictelor, a procesării succesului și a eșecului, a depășii inegalității sociale, a integrării și a incluziunii

Cel mai important mijloc de educație sportivă este reprezentat de activitățile fizice jucăușe, în urma cărora copiii și tinerii se bucură de mișcare, nu este o constrângere pentru ei, ci o sursă de bucurie, în urma căreia își epuizează energia. În același timp se dezvoltă abilitățile lor sociale și emoționale, procesează mai ușor succesul și eșecul – victoria și înfrângerea, au mai mult succes în stabilirea unui sistem de relații sociale precum și în adaptarea și managementul conflictelor.

„Sportul are puterea de a schimba lumea. Are efectul de a inspira oamenii și are puterea de a-i uni într-o măsură în care nimic altceva nu reușește să o facă. Le vorbește tinerilor într-o limbă pe care ei o înțeleg."

Nelson Mandela

Obiective

În prezent, copiii și tinerii din întreaga lume adoptă un stil de viață tot mai sedentar. Încă din perioada preșcolară, interesul lor se orientează către utilizarea telefoanelor mobile, iar pe măsură ce cresc, activitățile fizice, jocurile în aer liber și interacțiunile sociale directe sunt treptat înlocuite de jocurile pe telefon și pe calculator. Comunicarea se desfășoară în principal prin rețelele sociale. Folosirea frecventă și independentă a dispozitivelor mobile și a internetului de către copii reprezintă o provocare majoră pentru țările din Uniunea Europeană, având un impact negativ asupra activității fizice, somnului sănătos, dezvoltării emoționale, comportamentului, relațiilor sociale și, nu în ultimul rând, siguranței acestora.

Proiectul își propune ca organizațiile partenere, care interacționează direct sau indirect cu copiii și tinerii, să abordeze aceste probleme. Totodată, raportul de bune practici oferă lucrătorilor de tineret un instrument concret pentru a promova un stil de viață mai sănătos în rândul copiilor, tinerilor și adulților din comunitățile lor.

Promovarea sportului, susținerea diversității, incluziunii sociale și educației pentru sănătate prin activități sportive în țările partenere, adresate copiilor și tinerilor defavorizați;

1.

Metode de învățare și recomandări pentru adoptarea unui stil de viață mai sănătos, creșterea stimei de sine și reducerea stresului în rândul copiilor defavorizați;

2.

Să le ofere copiilor o experiență deosebită prin întâlniri cu sportivi de succes, cu modele de urmat;

3.

Să le ofere copiilor și tinerilor posibilitatea de a încerca diferite sporturi în cadrul taberelor sportive;

4.

Să le ofere șansa de a-și demonstra aptitudinile sportive într-un campionat internațional, unde vor avea ocazia, de asemenea, de a cunoaște oameni noi.

5.

Rezultate

Proiectul R-GO – Pe locuri, fiți gata, START!  își propune să realizeze următoarele:

O coleție de bune practici

Partenerii proiectului au identificat exemple de bune practici din propriile țări, axate pe incluziunea prin programe sportive și pe importanța unui stil de viață sănătos pentru copiii și tinerii defavorizați. Aceste exemple reprezintă inițiative care promovează sportul și subliniază beneficiile sale multiple. Selecția va fi rezumată într-o Colecție de bune practici disponibilă în engleză, română și maghiară.

R-GO – Best Practices – EN

RGO – Best Practice – HU – Jó Gyakorlatok Útmutató

R-GO – Best Practices – RO – Ghid de bune practici

Un scurt film documenar

 

Prin prezentarea modelelor de succes și a poveștilor inspiraționale, proiectul își propune să stimuleze motivația și perseverența necesare pentru a depăși provocările vieții. Documentarul, cu o durată de aproximativ 30 de minute, va fi realizat în limba maghiară și va include subtitrări în română și engleză.

Campionat internațional de fotbal

Campionatul de o zi se va desfășura la Miercurea Ciuc, România, iar participanții vor fi copii și tineri defavorizați din România și Ungaria.

Tabere sportive cu profil mixt pentru copii și tineri cu vârste între 7-14 și peste 14 ani

Organizarea a două tabere experiențiale multi-profil, la care vor participa 70 de copii și tineri defavorizați din grupele de vârstă 7-14 ani și 14+ din România și Ungaria. Activitățile sportive le oferă participanților ocazia să-și descopere și să-și prezinte talentele, precum și să-și dezvolte încrederea în sine.

Alte rezultate

  • Organizarea a patru întâlniri transnaționale de proiect în România și Ungaria
  • Organizarea unei conferințe de închidere a proiectului pentru a populariza rezultatele obținute în țările partenere

Partenerii proiectului

DGASPC Harghita

România

MUSUBI
Sport Association

România

Csányi Alapítvány

a Gyermekekért Közhasznú Alapítvány

 

Ungaria

Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate aparțin, însă, exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat punctele de vedere și opiniile Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană și nici EACEA nu pot fi considerate răspunzătoare pentru acestea.